Laser_Kinnard
CSU Atlassib Sibiu Program si rezultate U-Banca Transilvania Cluj-Napoca

CSU Sibiu invinge campioana Cluj

CSU Sibiu a reușit să învingă campioana U BT Cluj Napoca cu scorul final de 70-86 (19-17,19-16,11-32,21-21) la finele unui meci extrem de spectaculos.

Elevii lui Mihai Silvășan au început mai slab partida, după 4 minute scorul fiind de 11- 4 în favoarea sibienilor, însă până la finele primului sfert clujenii au revenit și au încheiat cu un avantaj de o posesie, scor 19-17.

A urmat un sfert 2 echilibrat  iar după 20 de minute jucate scorul arăta un avantaj de 5 puncte pentru gazde, scor 38 la 33.

Sfertul 3 a fost unul excelent pentru sibieni, care au reușit să întoarcă partida iar reușitele de la distanță ale lui Laser și Kinnard au făcut ca înaintea ultimului sfert scorul să arate un avantaj de 16 puncte, scor 49 la 65.

Ultimul sfert nu a adus schimbarea și s-a terminat 70 la 86, iar CSU Sibiu obține un succes important pe terenul campioanei.

Lawrence Kinnard și Tyler Laser au fost de neoprit, americanii Sibiului reușind 28 de puncte plus 9 recuperări respectiv 23 de puncte plus 3 recuperări.

De la campioana Cluj s-au remarcat Miha Lapornik cu 22 de puncte plus 5 recuperări și Adomas Drungilas cu 15 puncte plus 6 recuperări.

În urma acestui rezultat, U BT Cluj ajunge la 12 victorii plus 3 înfrângeri iar CSU Sibiu ajunge la 11 victorii plus 4 înfrângeri.

Etapa următoare, U BT Cluj Napoca va juca la Târgu Mureș în vreme ce elevii lui Dan Fleșeriu vor primi vizita formației BCM U FC Argeș Pitești.

CSU Sibiu invinge campioana Cluj
5 (100%) 1 vot[uri]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 8 =