In galben in Pta Mica
CSU Atlassib Sibiu

Meciul Steaua CSM Bucuresti-CSU Sibiu se vede live in Piata Mica Sibiu

Comunicat de presă  al celor de la Asociaţia „Al 6-lea jucător”

Asociaţia „Al 6-lea jucător” instalează un ecran de mari dimensiuni în Pţa. Mică şi invită toţii fanii baschetului să vină la meci îmbrăcaţi în galben

Asociația suporterilor sibieni, “Al 6-lea jucător”, a primit avizul Primăriei Municipiului Sibiu să instaleze un ecran LED de mari dimensiuni în Piaţa Mică a oraşului pentru a putea transmite meciul de baschet din această seară dintre Steaua CSM EximBank Bucureşti şi BC CSU Sibiu.

Meciul este unul decisiv având în vedere că echipa câştigătoare dintr-o serie de cinci jocuri va accede în finala Ligii Naţionale masculine de baschet. Scorul general este deocamdată de 2-1 în favoarea bucureştenilor astfel că CSU Sibiu trebuie neapărat să bată în această seară pentru a mai avea şanse la finală, pentru prima oară după anul 1999, atunci când a cucerit al doilea titlu de campioană naţională.

În galben în Pţa. Mică!

Suporterii sibieni ce nu au putut face deplasarea la Bucureşti alături de echipă sunt aşteptaţi astăzi, începând cu orele 18:15, în Pţa. Mică din Sibiu pentru a-şi susţine echipa favorită. Sub sloganul «În galben în Pţa. Mică!» organizatorii au pregătit zeci de surprize fanilor ce demonstrează că sunt suporteri adevăraţi. Astfel, toţi cei îmbrăcaţi în galben vor beneficia de reduceri la pizza şi bere la cafenelele din Pţa. Mică. Music Pub şi Atrium Classic Cafe oferă o reducere de 15% la pizza iar Faust cafe und disko şi Einstein Cafe au reduceri la bere începând cu ora 18:00 până după terminarea meciului.

În pauza meciului, cei îmbrăcaţi în galben vor participa la o tombolă ce are ca premii maiouri de joc CSU Sibiu oferite de firma Andu, sponsor al echipei, şi tricouri galbene CSU Fans. Crainicul acestui eveniment este Sebastian Muntean, cel care a comentat de la faţa locului câştigarea Campionatului Naţional din 1999.

Iniţiativa instalării ecranului LED în Pţa. Mică aparţine suporterilor sibieni organizaţi în asociaţia “Al 6-lea jucător”, cu sprijinul financiar oferit de Andrei Benedek şi Cotton Pub, având sprijin logistic Unimat, Atrium Classic Cafe, OMP Group şi BC CSU Sibiu.

Asociația “Al 6-lea jucător”

Meciul Steaua CSM Bucuresti-CSU Sibiu se vede live in Piata Mica Sibiu
5 (100%) 1 vot[uri]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 6 =