Darius Hargrove

PLAY OFF 2013-2014, MECI 4,SEMIFINALE: U MOBITELCO CLUJ 85-87 CSU ASESOFT PLOIESTI

Spectacolul din liga națională de baschet masculin continuă să fie la maxim, asta după exemplul dat în această seară de U Mobitelco Cluj Napoca și CSU Asesoft Ploiești în meciul 4 al semifinalelor.

Într-o arenă arhiplină, CSU Ploiești a reușit să învingă echipa gazdă cu scorul final de 87 la 85 (25-24,17-30,23-16,22-15) la capătul unui meci spectaculor, tensionat, echilibrat și extrem de disputat.

În primul sfert echipele au mers cap la cap, ploieștenii terminând primele 10 minute cu un avans minim însă sfertul 2 a fost de partea clujenilor și astfel scorul la pauză arăta  un avans de 12 puncte în favoarea formației lui Bobo Pintea.

După pauză, prahovenii au ieșit mai inspirați de la cabine și au preluat conducerea până spre finalul meciului cele 2 echipe schimbându-se pe rând la cârma jocului.

Cu un minut înainte de final Darius Hargrove pierde mingea și este obligat să faulteze trimițându-l pe Bojan Popovic la linia de libere, situație în urma căreia jucătorul egalează scorul 85-85.

La următoarea fază tot clujenii sunt cei care pierd mingea iar Alhaji Mohammed  înscrie coșul decisiv aducând victoria ploieștenilor care acum vor aveam meciul decisiv, meciul nr. 5 pe teren propriu.

Cei mai buni jucători din tabăra câștigătorilor au fost Jonte Flowers ( revenit după accidentarea suferită în meciul din EuroCup de la începutul sezonului ) cu un total de 24 de puncte și 4 pase decisive urmat de Bojan Popovic cu 13 puncte plus 6 recuperări și Alhaji Mohammed cu 14 puncte și 3 recuperări.

Tabăra clujeană a stat în acest meci în doar 3 oameni, care au înscris 94% din totalul punctelor:  Mihai Silvășan cu 32 de puncte plus 4 recuperări, Darius Hargrove cu 25 de puncte plus 4 pase decisive și Ivan Kuburovic cu 23 de puncte și 6 recuperări.

U Mobitelco Cluj Napoca 2-2 CSU Asesoft Ploiești iar meciul cu numărul 5 se mută la luni de la ora 20.00 la Ploiești , învingătoarea dintre cele două urmând să joace finala cu CSM Oradea.


Tablou Play-Off: aici
Vezi pagina personală a echipei CSU Ploiesti: aici
Vezi pagina personală a echipei U Mobitelco Cluj Napoca: aici

PLAY OFF 2013-2014, MECI 4,SEMIFINALE: U MOBITELCO CLUJ 85-87 CSU ASESOFT PLOIESTI
Acorda o nota acestui articol

Start a Conversation

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 + 7 =