BCM U FC Argeș Pitești a operat rapid pe piața transferurilor, astfel după plecarea lui Loți Lazar la CSM CSU Oradea argeșenii i-au transferat de la BC Mureș Târgu Mureș pe Jonathan Person și Szabolcs Santa.
Jonathan Gary Person a sosit la BC Mureș la sfarșitul lui septembrie 2017 de la echipa Boras Basket, internaționalul suedez de 190cm și 25 de ani adunând medii de 10.6 puncte/meci plus 5,3 pase decisive/meci în 10 partide disputate.
Szabolcs Santa a anunțat zilele trecute plecarea sa de la BC Mureș. Pivotul de 210 cm a strâns 14 meciuri cu medii de 10,7 puncte/meci plus 7,5 recuperări/meci.
Reamintim că BCM U FC Argeș Pitești a mai transferat un jucător de la BC Mureș, în persoana lui Ors Kilyen.
Formația antrenată de Hristu Șapera ajunge astfel la 6 străini în lot iar următoarea partidă va fi sâmbătă la Politehnica Iași.
