Echipa de baschet masculin Politehnica Timișoara își întărește lotul chiar înaintea debutului de campionat, reușind transferul coordonatorului de joc sârb Strahinja Jovanović. Baschetbalistul sosește din campionatul Ungariei, unde a îmbrăcat ultima dată maioul celor de la Alba Fehérvár.
Jovanović este un nume bine cunoscut iubitorilor de baschet din România, având evoluții apreciate în trecut în tricoul celor de la Steaua București dar și CSM CSU Oradea. Cu o bogată experiență internațională, conducătorul de joc în vârstă de 28 de ani a mai evoluat pe parcursul carierei în Polonia, în țara sa natală, Serbia, dar și în Muntenegru.
Timișorenii au obținut în această săptămână calificarea în faza următoare a Cupei României, după ce au trecut de CSM Ploiești, iar duminică este programată prima etapă din noul sezon al Ligii Naționale contra CSM Târgu Mureș.
