Stevan Milosevic(muntenegrean, 211cm, 29 de ani) este noul pivot al echipei BCM U Pitești.
Jucătorul sosește de la formația Dinamo Tbilisi din Georgia, echipă cu care muntenegreanul a câștigat campionatul sezonul trecut, obținând totodată titlul de MVP al campionatului.
Pentru formația georgiană, noul pivot a totalizat medii de 16,8 puncte și 13,1 recuperări/meci terminând cu o medie de 25,2 la eficiență.
Ca și experiență, acesta a mai jucat în țara sa natală, în Franța, Germania, Serbia, Cipru și Venezuela, evoluând cu Partizan Belgrad în Euroligă.
