BC Mureș a înregistrat o victorie importantă contra celor de la CSU Sibiu, scor final 89-76 (27-24,18-16,20-18,24-18).
Partida a fost una extrem de echilibrată însă pe final gazdele au fost cele care au cucerit cele 2 puncte puse în joc iar șansele de a prinde Play-Off-ul au crescut pentru mureșeni în timp ce pentru sibieni situația pare să se complice.
Filip Adamovic a fost cel mai bun marcator de la Mureș cu 23 de puncte în timp ce pentru sibieni Milos Bojovic a strâns 20 de puncte.
De remarcat evoluția foarte bună a românilor Laszlo Lazăr cu 17 puncte plus 6 recuperări și a lui Octavian Calotă cu 15 puncte plus 4 recuperări.
Etapa viitoare, BC Mureș va juca contra echipei Steaua iar CSU Sibiu va primi vizita echipei CS Gaz Metan Mediaș într-un meci ce poate fi decisiv pentru ambele formații în perspectiva Play-Off-ului.