Derby-ul Olteniei așa cum este supranumit confruntarea dintre SCM U Craiova și CS Energia Rovinari s-a terminat pozitiv pentru formația gazdă după un coș marcat în ultimele secunde de americanul Travis Bureau.
Tot americanul a fost și omul meciului cu 19 puncte marcate și 11 recuperări totalizate pentru un indice la eficiență de 26, în timp ce pentru gorjeni Louis Darby Jr. a fost combatantul echipei cu 23 de puncte marcate.
În urma acestui rezultat SCM U Craiova rămâne pe poziția a 6-a la egalitate însă cu formația BCM U Pitești în vreme ce Energia Rovinari cade un loc și ajunge pe poziția a 8-a, ultima care îi conferă dreptul să joace în Play-Off.
Etapa viitoare SCM U Craiova se deplasează pentru un meci greu la Cluj iar Energia Rovinari primește vizita rănitei CS Gaz Metan Mediaș.
